Coșul este gol.

Nici-un autovehicul nu se află in garaj.

Nici-un accesoriu nu se află la favorit.

Cumparare si acte inmatriculare auto: pasi necesari si ponturi utile

 04 Noiembrie 2022

Ți-ai configurat modelul preferat, calculele arată că bugetul ți-ar permite achiziția și ai obținut o programare pentru un test drive detaliat. Ce ai mai avea de făcut, înainte de a semna actul de vânzare-cumpărare? Dincolo de bucuria cumpărării unei mașini noi, există câteva aspecte legale de care trebuie să ții cont, pentru conducerea ei pe drumurile publice în deplină legalitate. În rândurile de mai jos, îți oferim toate informațiile de care ai nevoie pentru cât mai puține bătăi de cap, înainte de a te urca la volan și de a porni către prima destinație care îți vine în minte.

 Vezi AICI cele mai tentante OFERTE SERVICE

  • Cum faci o înmatriculare auto a unei mașini din UE
  • Care sunt costurile unei înmatriculări auto
  • Acte de înmatriculare auto pentru mașini non-UE
  • Cum obții o autorizație de circulație provizorie


Cum faci o înmatriculare auto a unei mașini din UE

Înmatricularea unui automobil nou este un proces solicitant, care îți poate răpi din bucuria momentului. Iată de ce este important să te organizezi cât mai bine și să te asiguri că nu îți lipsește niciunul dintre aceste documente:

  •  cererea de înmatriculare;
  • o dovadă a plăţii certificatului de înmatriculare;
  • actul de identitate al solicitantului certificatului de înmatriculare, în original;
  • dovada înregistrării în evidențele organului fiscal al autorității publice în a cărui rază de competență domiciliază proprietarul sau al reședinței, în cazul persoanelor cu domiciliul în străinătate;
  • copia după contractul pentru asigurarea de răspundere civilă obligatorie, încheiat pe numele proprietarului vehiculului, în termenul legal de valabilitate;
  • actul care atestă dreptul de proprietate al solicitantului, atât în original, cât şi în copie;
  • cartea de identitate a mașinii, atât în original, cât şi copie;
  • Dovada plății efectuate pentru eliberarea plăcuţelor de înmatriculare.


În cazul în care mașina va fi înmatriculată pe persoană juridică, este nevoie de documente care atestă dobândirea personalității juridice, denumirea și sediul acesteia, în copie, precum și de împuternicirea persoanei desemnate să solicite înmatricularea. De asemenea, lista de mai sus nu va fi completă fără un extras al contractului de leasing, în cazul în care achiziția vehiculului este finanțată prin această modalitate. Este important ca documentul să conțină părțile implicate, semnăturile acestora, obiectul și durata contractului, precum și datele de identificare ale mașinii.

Care sunt costurile unei înmatriculări auto

 Vezi categoria noastră de ▶ PROMOTII


Este bine de știut că nu toate actele necesare pentru înmatricularea unui mașini se vor elibera gratuit. Cu toate că nu vorbim despre costuri mari, care să influențeze în vreun fel demersul de a achiziționa o mașină nouă, este bine să adaugi și costurile cu actele, la estimarea sumei totale, pentru ca totul să se desfășoare normal. Astfel, vei achita următoarele sume, în funcție de documentul necesar:

  • 49 de lei, plătiți online sau la Trezorerie, pentru eliberarea certificatului de înmatriculare;
  • 40 de lei, pentru eliberarea plăcuțelor de înmatriculare;
  • 85 de lei, în cazul eliberării numerelor de înmatriculare preferențiale.



Acte înmatriculare de auto pentru mașini non-UE

Înmatricularea unei mașini care provine din afara Uniunii Europene este posibilă, dar necesită ceva mai multe documente decât în mod normal. Pentru un vehicul achiziționat din afara UE, care nu a mai fost înmatriculat, este nevoie de următoarele documente:

  •  cererea solicitantului;
  • dovada înregistrării în evidențele organului fiscal al autorității publice în a cărui rază de competență domiciliază proprietarul, respectiv utilizatorul, în cazul unui contract de leasing;
  • dovada plății certificatului de înmatriculare;
  • actul de identitate al solicitantului, în original;
  • procura specială, cu autentificare de la notarul public, în cazul în care documentele sunt depuse de o altă persoană decât proprietarul vehiculului;
  • copia contractului RCA, pe numele proprietarului vehiculului, în termenul de valabilitate;
  • documentul care atestă dreptul de proprietate al solicitantului, în forma prevăzută de lege, la data dobândirii dreptului de proprietate, atât în original, cât și în copie, înregistrat în Registrul de evidență a mijloacelor de transport supuse înmatriculării/înregistrării în România, instituit la nivelul organului fiscal local;
  • dovada efectuării formalităților de import, fie definitiv sau temporar, în original sau în copie legalizată;
  • cartea de identitate a vehiculului, atât în original, cât și în copie;
  • dovada plății numerelor de înmatriculare.

 

 Vezi categoria noastră de AUTOVEHICULE IN STOC


Ce implică eliberarea unei autorizații provizorii de circulație

Indiferent dacă vehiculul provine sau nu dintr-o țară membră a Uniunii Europene, este necesară obținerea dreptul de a circula cu numere de înmatriculare roșii. Legea prevede obligativitatea unei autorizații provizorii de circulație, ce se emite pentru o perioadă de maximum 90 de zile. Aceasta își pierde valabilitatea în momentul în care expiră asigurarea obligatorie de răspundere civilă. Eliberarea acestui document cu valabilitate temporară depinde de următoarele acte:

  • cererea de eliberare a autorizației;
  • documentele de înmatriculare eliberate de autoritățile străine, în cazul în care vehiculul a mai fost înmatriculat în alt stat, atât în original, cât și în copie;
  • polița RCA valabilă pentru minimum trei luni, încheiată pe numele proprietarului;
  • o copie a contractului de vânzare-cumpărare sau a facturii;
  • actul de identitate al proprietarului mașinii, în original;
  • dovada plății taxei autorizației provizorii de circulație;
  • dovada plății plăcuțelor cu numerele provizorii;
  • copia declarației vamale, după caz, pentru vehiculele achiziționate din afara UE, pentru care se solicită autorizație de circulație mai mare de 30 de zile sau pentru perioade care, cumulate, depășesc 30 de zile;
  • procura, necesară în cazul depunerii documentelor de către altă persoană, în afară de proprietar.

 

Acum știi ce trebuie să faci pentru a circula în deplină legalitate pe drumurile publice, la volanul noului tău automobil. Cu o cheltuială minimă, dar cu resurse considerabile de timp, de care vei avea nevoie, întregul proces al înmatriculării unui automobil nu este neapărat o experiență plăcută. Verifică dacă dealerul pe care l-ai ales îți oferă facilitatea de a prelua toți pașii necesari înmatriculării definitive.

 

Credit foto: Shutterstock

 

 

MERCEDESAUTOKLASSINMATRICULARE AUTO
Citeste si
Vezi oferta pe CEL.ro